Masca dragostei

· Grup Editorial Litera
4.1
7条评价
电子书
256
评分和评价未经验证  了解详情

关于此电子书

SERIA „LORZI ÎNDRĂGOSTIȚI”
Robert Hawthorne, duce de Killingsworth, a fost vreme de opt ani prizonier într-o cumplită închisoare în urma uneltirilor vicleanului său frate geamăn, John, care nu s-a dat în lături de la nici o fărădelege pentru a-i lua locul. Și cum asemănarea dintre ei este totală, nimeni nu și-a dat seama de acest lucru. Dar printr-o evadare îndrăzneață, Robert îi plătește cu aceeași monedă și crede că de acum se poate bucura, în sfârșit, de ceea ce îi aparține de drept. Însă descoperă că prima sa zi de libertate este și ziua nunții lui John. Cum nu poate încă să dezvăluie adevărul, Robert este nevoit să se însoare cu o femeie pe care nu o văzuse în viața lui.
Victoria Alexandria Lambert știe că trebuie să se mărite cu Robert, duce de Killingsworth, considerat partida sezonului londonez. E drept că Torie nu îl iubește, dar încheie această căsătorie avantajoasă pentru că asta așteaptă familia de la ea. În ziua nunții, își dă seama că Robert este complet schimbat, descoperind curând un bărbat mult mai fermecător, mai atent și mai senzual decât nobilul rece cu care era logodită. Cum ar putea fi același om?
Cu toate că atracția pe care o simte față de Torie este aproape irezistibilă, principiile morale ale lui Robert îl determină să o țină la distanță, până când va găsi o cale prin care să își dovedească identitatea. Prin urmare, Torie se decide să devină o tentație căreia soțul ei să nu îi poată rezista...

评分和评价

4.1
7条评价

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。