La ÃŪnceputul anului 2015, aflÃĒnd cÄ mai are puÅĢin de trÄit, Oliver Sacks a trimis cotidianului New York Times o declaraÅĢie ÃŪn care spunea: âÃmi revine acum sÄ aleg ÃŪn ce fel voi trÄi lunile care-mi rÄmÃĒn de trÄit. Ar trebui sÄ fie ÃŪn cel mai plin, mai profund Åi mai productiv mod cu putinÅĢÄ.â DouÄ luni mai tÃĒrziu ÃŪi apÄrea ceea ce avea sÄ fie ultima sa carte, un volum de memorii ÃŪn care autorul Omului care ÃŪÅi confunda soÅĢia cu o pÄlÄrie priveÅte ÃŪn urmÄ cu seninÄtate Åi nostalgie, cu un umor menit sÄ spulbere orice urmÄ de autocomplezenÅĢÄ, dar Åi cu ÃŪncredinÅĢarea cÄ viaÅĢa nu i-a fost zadarnicÄ. De la patima pentru motociclete Åi haltere din tinereÅĢe pÃĒnÄ la cea pentru ÃŪnot Åi scufundÄri nutritÄ pÃĒnÄ ÃŪn ultimii ani, de la pasiunea pentru chimie Åi medicinÄ la frÄmÃĒntÄrile privind calea de urmat ÃŪn practica medicalÄ Åi neastÃĒmpÄrul cercetÄtorului dedicat fÄrÄ rest neurologiei Åi fiziologiei, ÃŪntreaga viaÅĢÄ a autorului pare sÄ fi stat sub semnul unei miÅcÄri necontenite Åi al unei energii fÄrÄ margini. Mai presus de toate ÃŪnsÄ, prin evocarea numeroasei sale familii Åi a numeroÅilor sÄi prieteni (printre care Thom Gunn, A.R. Luria, W.H. Auden, Francis Crick sau Robert De Niro Åi Robin Williams), prin evocarea atÃĒtor pacienÅĢi cÄrora le-a purtat un interes Åi o compasiune nesmintite, memoriile lui Oliver Sacks vorbesc despre marea lui dorinÅĢÄ de a ÃŪnÅĢelege, despre cÄldura umanÄ care i-a animat ÃŪntreaga viaÅĢÄ Åi activitate Åi, nu ÃŪn ultimul rÃĒnd, despre marea bucurie a scrisului.âSunt un povestitor, ÃŪntr-un fel sau altul. Presupun cÄ o ÃŪnclinaÅĢie spre poveÅti, spre naraÅĢiune, ÅĢine de firea universalÄ a oamenilor, ÃŪmpreunÄ cu capacitÄÅĢile noastre lingvistice, cu conÅtiinÅĢa de sine Åi cu memoria autobiograficÄ. Scrisul, atunci cÃĒnd merge bine, ÃŪmi oferÄ o plÄcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. MÄ transportÄ ÃŪntr-un alt loc â indiferent de subiect â, unde sunt complet absorbit Åi uit de gÃĒndurile care m-ar putea distrage, de griji, de preocupÄri Åi chiar de trecerea timpului. Ãn aceste stÄri sufleteÅti deosebite, divine, pot sÄ scriu fÄrÄ oprire pÃĒnÄ cÃĒnd nu mai vÄd hÃĒrtia. Abia atunci ÃŪmi dau seama cÄ s-a fÄcut searÄ Åi cÄ mi-am petrecut toatÄ ziua scriind. Ãntr-o viaÅĢÄ de om, am scris milioane de cuvinte, ÃŪnsÄ scrisul mi se pare ÃŪn continuare la fel de proaspÄt Åi la fel de plÄcut ca atunci cÃĒnd l-am ÃŪncercat pentru prima oarÄ, acum aproape Åaptezeci de ani.â (Oliver SACKS)
