„Iconografia creştină, mai cu seamă atunci când valorifică reprezentarea lui Iisus Hristos, îşi are rădăcinile în doctrina Învierii. Mai mult ca oricare altă figură biblică, icoana lui Hristos neîntinată de mâna omului întruchipează principiul dogmatic al creştinismului.” - Părintele Daniel Rousseau. Lucrarea de faţă urmăreşte evoluţia temelor sacre, tratate de pictorii şcolii bizantine, începând cu cnezatul Kievului şi până la prăbuşirea Imperiului Rus. Fără a se referi la modelele străvechi ale iconografiei, la tehnicile şi la materialele folosite - lemnul, aurul sau tempera –, autorul demonstrează că reprezentarea divinităţii relevă întotdeauna, în orice eră a istoriei, o nouă expresie a umanităţii.