Dulce uitare

· Editura Epica
5.0
21 مراجعة
كتاب إلكتروني
464
صفحة
لم يتم التحقّق من التقييمات والمراجعات.  مزيد من المعلومات

معلومات عن هذا الكتاب الإلكتروني

Elena e poreclită Dolce Abelli datorită firii sale calde și supuse. Zâmbește la comandă și e fermecătoare în toate împrejurările. Este fiica preferată a familiei, prințesa desăvârșită a unui clan mafiot… sau, cel puțin, așa a fost până nu de mult timp.

Acum, când se privește în oglindă, tot ce vede este sângele de pe propriile mâini, ca o vopsea purpurie.

SE SPUNE CĂ PRIMA IMPRESIE ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ…

În apele tulburi ale mafiei newyorkeze, s-a stabilit ca sora Elenei să se mărite cu Nicolas Russo. El e un capo dei capi, un șef, un trișor, un viclean — chiar și după standardele mafiei. Are o reputație mai întunecată decât costumele și cravatele negre pe care le poartă. Prima interacțiune dintre Elena și Nicolas a fost plină de tensiune și pasiune inexplicabile din ambele părți. Însă Elenei nu îi plac nici Nicolas, nici legile după care trăiește el. În ciuda acestui fapt, în prezența lui totul și toate dispar, iar atracția față de acest bărbat o mistuie fără încetare.

Iar faptul că Nicolas e mereu pe-aproape nu o ajută deloc. El trezește în ea trăiri pe care niciun bărbat n-ar trebui să le trezească în viitoarea lui cumnată. Chiar dacă din afară Elena este Dolce Abelli, fata începe să-și dea seama câtă plăcere îi provoacă întunericul, mâinile aspre, țigările și ochii de culoarea whiskyului. Dar, dat fiind că abia a scăpat de un scandal, Elena nu-și permite să fie implicată în altul.

Pe deasupra, chiar dacă Nicolas ar fi al ei, toată lumea știe că nu e bine să te îndrăgostești de il capo di tutti i capi…

Nu-i așa?

التقييمات والتعليقات

5.0
21 مراجعة

نبذة عن المؤلف

Romanele scrise de Danielle Lori sunt o combinație de protagoniști cu morală îndoielnică, relații electrizante, de tip iubire-ură, și eroine uneori supuse, dar pline de personalitate. Danielle a scris atât romane fantasy, cât și literatură contemporană, însă niciodată nu va renunța la genul romance. Pentru ea, o zi obișnuită presupune cafea, cărți de ficțiune istorică presărate cu scene fierbinți și filme romantice din anii ʼ90. Locuiește într-un orășel din statul Iowa, împreună cu soțul, cu fiul ei și cu o mulțime de câini.

تقييم هذا الكتاب الإلكتروني

أخبرنا ما هو رأيك.

معلومات القراءة

الهواتف الذكية والأجهزة اللوحية
ينبغي تثبيت تطبيق كتب Google Play لنظام التشغيل Android وiPad/iPhone. يعمل هذا التطبيق على إجراء مزامنة تلقائية مع حسابك ويتيح لك القراءة أثناء الاتصال بالإنترنت أو بلا اتصال بالإنترنت أينما كنت.
أجهزة الكمبيوتر المحمول وأجهزة الكمبيوتر
يمكنك الاستماع إلى الكتب المسموعة التي تم شراؤها على Google Play باستخدام متصفح الويب على جهاز الكمبيوتر.
أجهزة القراءة الإلكترونية والأجهزة الأخرى
للقراءة على أجهزة الحبر الإلكتروني، مثل أجهزة القارئ الإلكتروني Kobo، عليك تنزيل ملف ونقله إلى جهازك. يُرجى اتّباع التعليمات المفصّلة في مركز المساعدة لتتمكّن من نقل الملفات إلى أجهزة القارئ الإلكتروني المتوافقة.