Dragul meu turnator

· Humanitas SA
5.0
3条评价
电子书
420
评分和评价未经验证  了解详情

关于此电子书

Cartea Dragul meu turnător este un răspuns la întrebarea „De ce arată România aşa cum arată în ultimii 23 de ani?“ O poveste despre un viol istoric, realizat prin complicitatea tuturor celor care scăpaseră de povara conştiinţei.

„Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“

„«De ce arată România altfel?» nu este o întrebare deloc complicată, de fapt. [...] România arată altfel pentru că vremurile noi au fost făcute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situaţie nouă; de oameni crescuţi în cultul lui «nimic sfânt» şi cu o psihologie generalizată de câini pitbull: apuci, şi ce-ai apucat nu mai laşi să-ţi scape din gură. De fapt nu e nevoie de o mare forţă analitică pentru a înţelege că «România tranziţiei» s-a construit pe clanurile fostei Securităţi, adaptate rapid la o nouă conjunctură politică şi economică. A profita de incognito-ul în care lucraseră şi a ocupa în mod paşnic centrele de putere ale societăţii, mimând formele lor de funcţionare democratică şi deturnându-le fondul, iată formula simplă şi eficace adoptată de cei care, până în 1990, trăiseră în culisele puterii.“ (Gabriel LIICEANU)


  Booktrailer


  Ioana Pârvulescu, „Aveţi conştiinţă?“ (LaPunkt.ro, mai 2014)


  Cosmin Ciotloş, „Nobleţea spiritului critic“ (România literară, noiembrie 2013)


  Vladimir Tismăneanu, „Recomandare de lectură: Dragul meu turnător şi mlaştina comunistă“ (22, noiembrie 2013)


  Sever Voinescu, „Doamnelor şi domnilor, comunismul!“ (Evz.ro, noiembrie 2013)


  Ioan Stanomir, „Gabriel Liiceanu: filosoful şi ochiul Puterii“ (LaPunkt.ro, octombrie 2013)


  Sabina Fati, „De ce era urmărit Liiceanu de Securitate“ (România liberă, octombrie 2013)


  Andrei Cornea, „Dragul meu filosof“ (România liberă, octombrie 2013)


  Tania Radu, „Decretul onomastic“ (Revista 22, octombrie 2013)


  Mircea Vasilescu, „Turnători şi gânditori“ (Adevărul, octombrie 2013)


评分和评价

5.0
3条评价

为此电子书评分

欢迎向我们提供反馈意见。

如何阅读

智能手机和平板电脑
只要安装 AndroidiPad/iPhone 版的 Google Play 图书应用,不仅应用内容会自动与您的账号同步,还能让您随时随地在线或离线阅览图书。
笔记本电脑和台式机
您可以使用计算机的网络浏览器聆听您在 Google Play 购买的有声读物。
电子阅读器和其他设备
如果要在 Kobo 电子阅读器等电子墨水屏设备上阅读,您需要下载一个文件,并将其传输到相应设备上。若要将文件传输到受支持的电子阅读器上,请按帮助中心内的详细说明操作。