Ascensiunea

· Humanitas Fiction
4.3
3 件のレビュー
電子書籍
263
ページ
評価とレビューは確認済みではありません 詳細

この電子書籍について

Traducere și note de Elena Lazăr

 

Scris în 1946 la Cambridge și rămas nepublicat până în ianuarie 2021, când a apărut mai întâi în traducere, în Franța, Ascensiunea este un text fondator aflat între roman inițiatic și relatare de călătorie, străbătut de mesianism și ardoare. Punând în discuție compatibilitatea convingerilor politice, artistice și spirituale, cartea este matricea care iluminează marile romane ale lui Nikos Kazantzakis.

 

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Kosmas, tânăr scriitor, se întoarce în Creta, la puține zile după moartea tatălui său, căpitanul Mihalis, și își aduce și proaspăta soție. Speră ca iubirea lui și soarele ținutului său natal să fie de ajuns pentru ca Noemi, supraviețuitoare a Holocaustului, să se agațe mai departe de viață. Creta e mai săracă și mai suferindă decât a lăsat-o, dar spiritul ei sălbatic, neînfrânt, ținut viu de istoriile bătrânilor palicari și de lupta înverșunată a insularilor de-a lungul anilor de război, îi hrănește dorința de a găsi o cale nouă, mai dreaptă, prin care lumea să dobândească definitiv pacea.

 

„Veriga lipsă din bibliografia lui Kazantzakis.“ — Le Soir

評価とレビュー

4.3
3 件のレビュー

この電子書籍を評価する

ご感想をお聞かせください。

読書情報

スマートフォンとタブレット
AndroidiPad / iPhone 用の Google Play ブックス アプリをインストールしてください。このアプリがアカウントと自動的に同期するため、どこでもオンラインやオフラインで読むことができます。
ノートパソコンとデスクトップ パソコン
Google Play で購入したオーディブックは、パソコンのウェブブラウザで再生できます。
電子書籍リーダーなどのデバイス
Kobo 電子書籍リーダーなどの E Ink デバイスで読むには、ファイルをダウンロードしてデバイスに転送する必要があります。サポートされている電子書籍リーダーにファイルを転送する方法について詳しくは、ヘルプセンターをご覧ください。