Aer
Táto e‑kniha
Cuvântul iubea mult lumina, căci ea îi era mână dreaptă pe foaia lui albă, iar lumina îl iubea la fel de mult - atât de mult, încât ea niciodată nu pleca departe de el, ci-i veghea șederea fără oprire, în infinita lui liniște de alb.
Și totuși, dintr-un perfect spațiu, al unui perfect nesfârșit, s-au rupt bucăți din bucăți de litere, ce au compus milioane de stive ale unor alte cuvinte, iar așa a luat naștere poezia; doar că ea nu și-a păstrat acea infinită atingere de pace a cuvântului, ci a început să obosească împrejurimile prin zgomotele ei de neîmplinire, căci poezia nu era fericită; cu toată eleganța și cu tot alaiul ei melodic, ea se simțea incompletă; lucru ce face ca imparabil ea să strige în cuvinte, despre cuvânt.
Și totuși, unde stă acum lumina? De ce atât de multe litere urlă avan, cercând să crape doar pentru a o putea scoate din interiorul lor? Ori care-i lumina adevărată? De ce atât de multe cuvinte, care deși sunt poezie, plâng?
Multe feluri de rime și de onduleuri ale unor sunete migălit șlefuite, nu fac nimic altceva, decât să se ceară înapoi pe pagina curată, unde lumina albă, de început, luminează fără de sfârșit...
De moment suntem poezie... dar am putea să ne transpunem în cântec... ori să alegem să fim doar un simplu cuvânt...
Eu aș vrea să fiu iubire!
Hodnotenia a recenzie
O autorovi
Cel mai eficient mod de a descrie o persoană este să o faci prin prisma faptelor sale. Eu îndrăznesc să spun că am deprins îndeletnicirea de a scrie cuvinte frumos aranjate pe pagini, dar nu cred că asta îmi conferă vreun statut anume, ori vreo impresie socială cum că eu aș reprezenta ceva altfel față de restul; oricine poate să scrie, oricine poate să învețe lucruri, însă nu oricine poată să caute mereu o cale spre a fi un om mai bun, pe plan spiritual, nu în sensul de a fi mai bun la ceva anume, ci doar mai bun - lăuntric; tocmai din acest motiv eu nu țin cont de statutul social atunci când adresez respectul meu cuiva, ci de lumina din ochi, de gesturi, de intenții, poate că de înțelepciunea pe care o propagă prin simplu fapt de a exista. A spune că ești scriitor, nu este o meserie, ci o pasiune; exact asta reprezintă scrisul pentru mine: o formă de a evada din monotonia cotidiană, spre alte lumi, umplute de frumos. Iar aici, nu aș vrea să pară că eu caut să evadez pentru că nu-mi place viața pe care o trăiesc; eu o ador! Eu apreciez și iubesc din plin lumea în care trăim, florile, natura, tot ceea ce înseamnă viață, peisajele, munții, cerul... toate astea se ating de lăuntricul meu ca părți săgetate direct din Rai, cu săgeți ce nasc minuni.
Cred că mai presus de toate lucrurile cu care iau tangență, mie îmi plac oamenii buni și faptele frumoase.
În poezii eu mă inspir atât din poveștile pe care le scriu, cât și din întâmplările cu care iau contact. În general, eu tind să culeg mult din toate câte întâlnesc în cale, de la oamenii de care mă leg, din locurile prin care merg. A scrie, pentru mine a devenit ceva aproape vital, dar nu mai presus ca setea de a iubi ceea ce ne caracterizează pe noi ca oameni – adică nu mai presus de suflet; iar noi toți știm ce anume ține de suflet și care îi sunt nevoile: el are în special trebuință de emoții curate, ce curg din setea de a dobândi deplinătate în concordanță cu Adevărul Absolut, dictat de Divinitate.
Eu m-am născut în județul Arad, dar am copilărit în comuna Cristești, din județul Botoșani. Mama mea a fost cea care m-a introdus în arta poeziei; țin minte că ei îi plăcea mult să compună, când eram eu copil. Când mi-a explicat pentru prima dată că de fapt poezia nu e rimă, ci o stare de spirit și metaforă, a fost momentul care mi-a acaparat atenția, de nu i-am mai dat drumul, ci am început să tot caut să leg cuvinte, pe care să le transpun mai apoi pe foi, ca parte din emoțiile mele.
În prezent, eu locuiesc în Botoșani, orașul care mă leagă cel mai mult de lucrurile materiale, de parcă dealurile și pădurile dimprejur, îmi sunt cea mai mare avere. Aici este acasă pentru mine!
